Asociația Română pentru Iluminat lansează prima ediție în limba română a Modelului de specificații pentru controlul iluminatului stradal

70 vizualizari
Modelului de specificații pentru controlul iluminatului stradal
Distribuie pe

De Ziua Internațională a Luminii (16 Mai), A.R.I. lansează prima ediție în limba română a Modelului de specificații pentru controlul iluminatului stradal. Printre partenerii SLSC care au contribuit la elaborarea modelului se numără Signify, Vinci Energies, Sylvania-Schreder, Itron, Telensa și Asociația Australiană a Guvernelor Locale.

De Ziua Internațională a Luminii, Asociația Română pentru Iluminat, structură cu reprezentativitate națională în domeniul iluminatului profesionist, a anunţat lansarea primei ediții în limba română a Modelului de specificații pentru controlul iluminatului stradal. Acest ghid a fost elaborat în cadrul unui program guvernamental australian și a fost adaptat la cerințele tehnice și standardele europene de către A.R.I. prin eforturile și contribuția membrilor săi. Autoritățile publice, departamentele de achiziții și personalul tehnic, operatorii serviciilor de iluminat public, dar și firmele de consultanță și proiectare pot accesa ghidul aici.

Cea de-a doua ediție a modelului și prima ediție în limba română, vine cu actualizări în ceea ce privește aspectele tehnologice, pentru a ține pas cu evoluția pieței, este aplicabilă proiectelor de mică și mare anvergură, atât în aplicații urbane, cât și în aplicații rurale. În plus, aceasta este structurată pentru a include o serie de opțiuni selectabile, pe care fiecare utilizator trebuie să le aleagă, pentru a furniza o specificație personalizată, adaptată nevoilor acestuia. 

Ghidul a fost creat de Institutul de Inginerie a Lucrărilor Publice Australia (IPWEA) în cadrul programului de iluminat stradal și sisteme de control inteligente ale iluminatului (SLSC). Pentru România, informațiile au fost adaptate de:

  • Dan Vătăjelu - Președinte A.R.I. și CEO al Flash Lighting Services
  • Bogdan Lupu - Secretar General A.R.I. și Product Marketer la Signify
  • Andreea Năsturel - Inginer suport vânzări la Flash Lighting Services
  • George Zaharia - Directorul Diviziei de Trafic la Flash Lighting Services

Înainte de publicare, ghidul a fost trimis, pentru consultare publică, către toate companiile din domeniul iluminatului public din România (atât membrii A.R.I., cât și companii care nu fac parte din asociație), dar și către Asociația Municipiilor din România, Asociația Orașelor din România, Asociația Comunelor din România, Orașe Energie Romania, Administrația Fondului pentru Mediu, Agenția Națională pentru Achiziții Publice, Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice și alte părți interesate.

„Din fericire, tehnologia evoluează constant, ceea ce înseamnă că specialiștii, fie că activează în mediul public sau privat, au nevoie de o privire de ansamblu, cuprinzătoare, pentru a putea evalua și compara corespunzător soluțiile și ofertele cu care se întâlnesc - acestea sunt nevoile pe care ghidul încearcă să le rezolve,” declară Dan Vătăjelu, Președinte A.R.I. și CEO al Flash Lighting Services.

„Atunci când soluțiile sunt alese corect, nu numai că sunt funcționale dar, pe termen lung, acestea ajung să livreze rezultate importante, precum costuri de operare predictibile, durată lungă de funcționare, reducerea costurilor cu energia electrică de până la 70% și respectarea nivelului de iluminat impus de standardele europene,” adaugă Dan Vătăjelu.

Prin implementarea specificațiilor din ghid, operatorii și beneficiarii pot obține o serie de beneficii, printre care se numără:

  • Menținerea eficientă a infrastructurii de importanță strategică prin tehnici computerizate de gestionare a activelor;
  • Adaptarea nivelurilor de iluminare la cerințele precise ale proiectului, prin capacitatea de a facilita iluminarea adaptivă, astfel încât excesul de lumină să fie redus și orice efecte dăunătoare sau nedorite să fie minimizate;
  • Reducerea consumului de energie electrică în momentele în care este necesară mai puțină iluminare;
  • Măsurarea cu precizie a energiei electrice consumate pentru a surprinde beneficiile nivelurilor de iluminare adaptate, ale dimmingului;
  • Furnizarea unei infrastructuri de rețea pentru senzori și dispozitive inteligente, pentru a îmbunătăți nivelul de trai și reziliența comunității;
  • Asigurarea unei concurențe corecte și transparente, utilizând un model de evaluare ușor de înțeles.

Persoanele interesate, precum angajați ai autorităților publice, profesioniști în departamentele de achiziții, personalul tehnic, operatorii serviciilor de iluminat public, dar și firmele de consultanță și proiectare, pot parcurge și descărca ghidul de aici

 

 

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.
CAPTCHA

Opinii

Licitatii

Valoarea estimata: 12.000 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 430 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 32.769 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 16.270.605 RON
Data publicarii:

Reea Agency

Video