Piața semiconductorilor, una cu potențial în România

23 vizualizari
Infineon Technologies
Distribuie pe

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, împreună cu o echipă a Ministerului Economiei și a Universității Politehnica București au vizitat unitatea de producție Infineon Warstein, una dintre locațiile de producție de top ale Infineon Technologies.

„Vizita pe care am făcut-o la compania de semiconductori Infineon din Warstein, Germania, este un argument suplimentar pentru atenția pe care o acordăm pentru a stabili un ecosistem național adaptat industriei viitorului. Industria electronică și dependența UE de semiconductori sunt subiecte care preocupă Uniunea Europeană. România a demarat proiecte la începutul crizei semiconductoarelor și își propune să devină un jucător important în UE în acest domeniu. Țara noastră are o tradiție în semiconductori care a început încă din anii 1970-1980, prin urmare, există resurse din punct de vedere al capitalului uman”, a spus ministrul Economiei Florin Spătaru.

„În România există deja companii active în acest domeniu cu capacități în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării. Compania germană Infineon Technologies este cea mai puternică companie de semiconductori din România și dorim să discutăm despre creșterea în continuare a ecosistemului din țara noastră, implicând Infineon , o companie de renume mondial”, a adăugat ministrul român.

„Infineon și-a înființat primul centru de cercetare și dezvoltare în România în 2005 și de atunci a crescut pentru a deveni cea mai puternică companie de semiconductori din România, cu competență deplină în dezvoltarea de produse. Cipurile dezvoltate de Infineon în România sunt folosite în aplicații auto, de securitate și de consum și contribuie la abordarea nevoii globale de decarbonare și digitalizare. Suntem foarte bucuroși să vedem interesul manifestat și salutăm sprijinul autorităților române în continuarea creșterii și întăririi industriei semiconductoarelor”, a declarat Günter Krasser, Vicepreședinte și Director General al Infineon Technologies România.

După turul fabricii de semiconductori, cele două părți au continuat cu o discuție despre capacitățile deja dezvoltate în România, privind domeniul microelectronicii și potențialul său de dezvoltare ulterioară.

infineon

De la începutul anului 2022, Ministerul Economiei a acordat o atenție deosebită proiectelor din domeniul microelectronicii și dezvoltării industriei viitorului. În acest context, Ministerul Economiei a pus la dispoziția marilor companii din domeniu, fonduri în valoare de 500 de milioane de euro prin Programul Național de Recuperare și Reziliență (PNRR).

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.
CAPTCHA

Opinii

Licitatii

Valoarea estimata: 461 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 17.172 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 1.550 RON
Data publicarii:
Valoarea estimata: 449.798 RON
Data publicarii:

Reea Agency

Video