Tehnologii

Teledetectia - o noua abordare in localizarea pierderilor de apa

  • Published in Tehnologii
  • Hits: 1194

Utilizand aceeasi tehnologie Hi-tech ca cea folosita pentru a identifica apa pe alte planete, noua abordare privind identificarea pierderilor de apa permite localizarea scurgerilor de apa din retelele subterane.


Metodele tradiţionale utilizate în localizarea pierderilor de apă se bazează în special pe metode acustice şi tehnologii hardware. Strategiile privind managementul pierderilor de apă sugerează că cea mai eficientă metodă privind gestionarea pierderilor de apă este creerea de zone contorizate (DMA – district meter area). În cazul reţelelor inelare creerea unor DMA-uri necesită un proiect amplu având ca scop creerea balanţei apei zonale făcând diferenţa între ceea ce intră şi ceea ce se consumă în respectivul DMA. Astfel se pot monitoriza debite, presiuni, consumuri şi alţi parametrii doriţi pe sectoare mici şi compacte. În aceste DMA-uri se folosesc de obicei loggerilor de date şi loggeri de zgomot pentru a putea prelocaliza zonele în care au apărut pierderi de apă.

Utilizând aceeaşi tehnologie Hi-tech ca cea folosită pentru a identifica apa pe alte planete noua abordare privind identificarea pierderilor de apă permite localizarea scurgerilor de apă din reţelele subterane. Cu ajutorul sateliţilor se preiau imagini, se analizează şi se filtrează, se supun unor algoritmi rezultând puncte care trenspuse pe o hartă a reţelei indică zona cu pierderi de apă. Odată aflată zona în care a fost identificată pierderea de apă se trimite o echipă cu echipamente clasice (corelator, microfon de sol) pentru localizarea exactă a locului defectului.


Melbourne, Australia
punctele albastre indica pierderi de apa

Cum funcţionează?
Tehnologia se bazează pe semnale electromagnetice cu microunde. Microundele sunt deosebit de utile în detectarea apei, valoarea ridicată a permitivităţii dielectrice relative a apei permite descoperirea şi măsurarea apei în sol. Teledetecţia se bazează pe imagini aeriene spectrale captate cu ajutorul senzorilor montaţi pe un satelit. Imaginea brută este apoi suprapusă pe o hartă cu reţeaua de apă în format GIS. Utilizarea unor algoritmi unici care au la bază noţiuni de geofizică, hidrologie, chimie, reflexia apei, evaporaţia apei, etc. indică locuri cu posibile avarii. Algoritmii caută amprenta apei un fel de semnătură a apei potabile. Rata de succes a acestei metode este de peste 80%. Adâncimea de scanare 6 metrii şi nu este influenţată de diametrul conductei, materiale sau dimensiunea pierderii de apă. Pierderile de apă se găsesc în mod continuu fără a fi nevoie de a ispecta permanent reţeaua de apă cu ajutorul echipamentelor acustice.


satelitul JAXA Alos 2

Beneficiile acestei metode
În primul rănd această metodă nu necesită investiţii în infrastructură, creerea unor condiţii speciale, sau adaptarea la sistemele existente.
Evaluarea întregii reţele se face dintr-o singură scanare, deci rezultă o evaluare care permite prioritizarea investiţiilor.
Utilizând această metodă se cunoşte şi cantitatea de apă pierdută în fiecare punct, astfel se poate intervenii acolo unde impactul este cel mai mare. Identifică pierderi de câţiva litrii/secundă.
Se poate utiliza pe toate tipurile de conducte şi pe toate diametrele conductelor existente în reţeaua de apă.
Fiecare scanare durează de obicei 2-4 zile astfel poate creşte eficienţa echipelor acustice care trebuiesc să localizeze cu exactitate locul avariilor.
Este o metodă de prelocalizare non-invazivă cu costuri de operare scăzute.

Testare TELEDETECŢIE
Noua tehnologie este deţinută de o companie din Israel şi a fost testată cu succes în mai multe locuri – Melbourne(Australia), Victoria (Australia), SUA, UK, Italia, Israel, Japonia.
Cele mai multe defecte identificate au fost pe branşamente, aproximativ 60% restul fiind pe conducte.

În România Operatorul regional RAJA Constanţa este primul care testează acestă tehnologie şi de la care aşteptăm veşti despre randamentul şi eficienţa acestei metode.


Sursa

--
ing. Alin Anchidin
Timisoara-Romania


Share This

 

Comentarii

  • Nu s-au găsit comentarii

Lasă comentariile tale

Postează comentariu ca oaspete

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
Siteul blog.instalnews.ro foloseste cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptare a politicii de utilizare a cookies...
Află mai mult Am înţeles