Daikin investește în noi unități de producție pentru a susține creșterea accelerată a pieței pompelor de căldură

126 vizualizari
Daikin
Distribuie pe

Daikin: 70% din locuințe vor fi încălzite cu o pompă de căldură până în 2030

Piața pompelor de căldură va crește la 14 milioane de unități instalate în Europa până în 2030, dintre care aproximativ 10 milioane vor fi sisteme hidronice de încălzire, estimează experții Daikin. Astfel, 7 din 10 locuințe la nivel european vor fi dotate cu o pompă de căldură, comparativ cu 2 din 10 în prezent, majoritatea fiind sisteme hidronice. România se aliniază tendințelor de creștere, cu o triplare a vânzărilor în ultimul an, iar specialiștii Daikin România estimează că tendința ascendentă a vânzărilor va continua și în 2023. Daikin, lider de piață în tehnologia pompelor de căldură, a instalat 1,2 milioane de pompe de căldură hidronice în Europa din 2006 până în prezent și susține creșterea accelerată a pieței prin investiții continue în produse inovatoare și prin dezvoltarea capacităților de producție.

În următorii ani, Daikin are în plan triplarea producției europene de sisteme de încălzire și se așteaptă ca acest segment de business să devină unul dintre motoarele principale de creștere a veniturilor. Astfel, începând din 2024, Daikin va începe producția într-o nouă fabrică în Polonia, care va deveni cea mai mare din Europa, și va începe instalarea celei mai noi game de pompe de căldură, Altherma 4, care a fost prezentată la ISH 2023, cel mai mare eveniment internațional din domeniul tehnologiilor HVAC.

Pe măsură ce guvernele devin proactive în ceea ce privește sustenabilitatea pe termen lung și încep să implementeze strategii pentru atingerea neutralității din punct de vedere al emisiilor de carbon, pompele de căldură câștigă o cotă din ce în ce mai mare din piața europeană de încălzire. Una dintre cele mai inteligente tehnologii de încălzire disponibile în momentul actual, pompele de căldură asigură cel mai avantajos mix între eficiență ridicată, cele mai mici costuri de funcționare, confort unic și durabilitate, fiind o soluție de patru ori mai eficientă decât alternativele tradiționale.

Piața pompelor de căldură, care a crescut într-un ritm constant în perioada 2010 - 2020, a accelerat pe fondul introducerii Green Deal și sub influența planului REPowerEU, atingând 1,6 milioane de unități instalate în 2022. Tendința ascendentă va continua și în următorii ani, subliniază experții Daikin, care estimează că vor fi instalate până la 3,5 milioane de pompe de căldură anual, având în vedere tendința continuă de a renunța la gaz. Dincolo de contextul viziunii strategice pe termen lung adoptate de Comisia Europeană privind impactul asupra climei, un stimul important pentru creșterea cererii de pompe de căldură este reprezentat de înlocuirea centralelor termice existente.

„Pompele de căldură reprezintă una dintre tehnologiile cheie pentru a realiza tranziția energetică în Europa, prin urmare, în multe dintre piețele europene, guvernele oferă stimulente și subvenții atractive pentru a face mai ușor pentru proprietarii de locuințe procesul de înlocuire a vechilor sisteme de încălzire, cu petrol și gaz sau pe bază de alți combustibili fosili poluanți. Daikin își consolidează poziția de lider în piața pompelor de căldură, atât prin investiții în extinderea capacităților de producție, cât și prin creșterea numărului de noi locuri de muncă, iar noua fabrică din Polonia ne va ajuta să răspundem prompt cererii în creștere a pieței locale, oferind consumatorului român produse de calitate fabricate în Europa”, conchide Daniel Vasile, Managing Director Daikin România.

Daikin este unul dintre pionierii tehnologiei sistemului de pompă de căldură aer-apă în Europa, odată cu lansarea pe piață a Daikin Altherma în 2006, o soluție durabilă și care a impulsionat piața în direcția încălzirii regenerabile. Fiind un jucător cheie în domeniul pompelor de căldură pentru construcțiile noi, Daikin și-a extins constant gama pentru a se adresa și pieței de înlocuire, devenind lider de piață în tehnologia pompelor de căldură.

Cu o experiență de peste 90 de ani în proiectarea și fabricarea de tehnologii inovatoare de încălzire și răcire, Daikin își extinde gama de sisteme de acest tip cu Altherma 3 R MT în 2023, urmând ca anul viitor să lanseze și Daikin Altherma 4. Printre multe alte caracteristici de ultimă generație, această nouă gamă are un design exterior modern și o funcție de control inteligent. Noua pompă de căldură Altherma 4, expusă în premieră la standul Daikin din cadrul ISH 2023, este proiectată și fabricată integral în Europa, ceea ce asigură flexibilitate în procesul de instalare.

Până în 2025, Daikin își extinde capacitățile de producție deja existente în Belgia, Republica Cehă și Germania printr-o investiție semnificativă în construcția primei fabrici din Polonia, care va deveni operațională în 2024 și va produce pompe de căldură cu uz rezidențial. Începând din 2025, capacitatea de producție numai a acestei fabrici va fi de un milion de pompe de căldură anual, ceea ce o va face cea mai mare unitate de producție a Daikin din Europa.

„Cu această nouă fabrică ne continuăm strategia de proximitate, ceea ce înseamnă că toate produsele de încălzire vândute în Europa sunt, de asemenea, fabricate în Europa. Avem 13 unități de producție în Europa, 90 de birouri, 3.000 de persoane la dispoziția clienților în fiecare zi și 61 de centre de formare. Avem un centru de formare pe o rază de 200 kilometri în toată Europa, iar acest lucru dovedește că suntem, de asemenea, aproape și de instalatorii noștri. Obiectivul nostru este de creștere a standardelor de siguranță în industrie, un prim pas făcut în această direcție fiind introducerea rețelei Stand by Me - Certified Partner, un nou program de asistență și îndrumare la nivel european, care se bazează în continuare pe tradiția noastră de a avea o rețea puternică și la nivel european de instalatori și tehnicieni foarte profesioniști", adaugă Patrick Crombez, director general pentru încălzire și energie regenerabilă la Daikin Europe.

La nivel global, Daikin are 89.000 de angajați și a realizat vânzări de aproximativ 23,7 miliarde de euro în anul fiscal 2021.

Foto: Daikin la ISH 2023, https://ish.messefrankfurt.com/frankfurt/en/press/press-material.html

 

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.
Atentie! Nu introduceti date personale in comentarii.
CAPTCHA

Opinii

Licitatii

Reea Agency

Video