Prescriptia tehnica ISCIR PT CR 6 – 2010

221 vizualizari
examinari nedistructive
Distribuie pe

In Monitorul Oficial al Romaniei nr.226 bis din 09.04.2010, a fost publicata prescriptia tehnica ISCIR PT CR 6 – 2010 "Autorizarea personalului si a laboratoarelor care efectueaza examinari nedistructive si evaluarea capabilitatii tehnice a laboratoarelor care efectueaza examinari distructive". Aceasta prescriptie tehnicǎ a fost aprobata cu ordinul Ministrului Economiei, Comertului si Mediului de afaceri nr.442 din 12.03.2010 si a intrat in vigoare la 30 de zile de la publicare. Prescriptia are drept scop stabilirea conditiilor de autorizare de catre ISCIR a personalului si a persoanelor juridice care efectueaza examinari nedistructive prin laboratoarele proprii, precum si evaluarea capabilitatii tehnice si supravegherea laboratoarelor care efectueaza examinari distructive. 

Autorizarea persoanelor juridice se face prin eliberarea unei autorizatii pentru fiecare laborator pe care acestea il detin.
Persoanele juridice autorizate de catre ISCIR, precum si persoanele juridice autorizate pentru domenii de activitate echivalente de catre autoritatile competente dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European, se inregistreaza in Registrul ISCIR al persoanelor juridice autorizate.

Persoanele juridice autorizate conform PT CR6 – 2010 pot fi:
-persoane juridice romane sau dintr–un stat membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European care infiinteaza laboratoare pe teritoriul Romaniei si care se autorizeaza de catre ISCIR;
-persoane juridice dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European, autorizati de catre autoritatea din statul membru pentru activitati echivalente din domeniul ISCIR prevazute in prezenta prescriptie tehnica. 

Prescriptia PT CR 6 - 2010 este intocmita in concordanta cu principalele acte normative care reglementeaza domeniul prezentat in acest articol si anume:
a) Legea nr.64/2008 privind functionarea in conditii de siguranta a instalatiilor sub presiune, instalatiilor de ridicat si a aparatelor consumatoare de combustibil, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.240 din 27 martie 2008, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) Hotararea Guvernului nr.1.340/2001 privind organizarea si functionarea Inspectiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.37,din 21 ianuarie 2002, cu modificarile si completarile ulterioare; publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
c) Legea 375/2002 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr.129/2000 privind formarea profesionala a adultilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 436 din 21 iunie 2002;
d) Hotararea Guvernului nr.522/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei Guvernului nr.129/2000 privind formarea profesionala a adultilor, cu modificarile si completarile ulterioare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 346 din 21 mai 2003.
e) Ordinul comun al ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei nr.353/2003 si al ministrului educatiei, cercetarii si tineretului nr. 5.202/ 2003 pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a furnizorilor de formare profesionala a adultilor, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 774 din 5 noiembrie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare;
f) Ordinul comun al ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei nr.501/2003 si al ministrului educatiei, cercetarii si tineretului nr. 5.253/2003 pentru aprobarea Metodologiei certificarii formarii profesionale a adultilor, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 774 din 5 noiembrie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare;

A. Autorizarea personalului care efectueaza examinari nedistructive
Autorizarea de catre ISCIR a personalului care efectueaza examinari nedistructive se face in baza unui examen sustinut in prezenta inspectorului de specialitate din cadrul ISCIR.

Personalul care efectueaza examinari nedistructive este autorizat pe trei niveluri, astfel:
-personal de nivel 1 – personalul care efectueaza examinari nedistructive sub indrumarea si supravegherea personalului autorizat pentru nivelul 2 sau 3;
- personal de nivel 2 – personalul care pe langa lucrarile ce intra in competenta personalului de nivel 1 trebuie sa cunoasca si domeniul si limitele metodei de examinare nedistructiva pentru care este autorizat si sa aiba cunostintele corespunzatoare competentelor pentru acest nivel;
- personal de nivel 3 – personalul care pe langa lucrarile ce intra in competenta personalului de nivel 1 si 2 trebuie sa cunoasca si cerintele corespunzatoare competentelor pentru acest nivel.

Termenul de valabilitate al autorizatiei pentru examinari nedistructive nivel 1 si 2 este de 2 ani de la data emiterii.
Termenul de valabilitate al autorizatiei pentru examinari nedistructive nivel 3 este de 5 ani de la data emiterii.
Autorizatiile eliberate de ISCIR personalului operator in examinari nedistructive sunt nominale.
Prelungirea si/sau extinderea valabilitatii autorizatiei personalului de examinari nedistructive se face de catre ISCIR.

B. Autorizarea laboratoarelor care efectueaza examinari nedistructive
Domeniile si specialitatile de examinari nedistructive pentru care se autorizeaza laboratoarele de examinari nedistructive sunt prevazute in anexa 1. 
In cazul in care laboratorul de examinari nedistructive se autorizeaza pentru o specialitate dintr–un anumit domeniu, in autorizatie se mentioneaza simbolul domeniului, urmat de simbolul specialitatii intre paranteze.
Autorizatia se emite pe termen nedeterminat cu conditia mentinerii continue a cerintelor de autorizare. 

C. Evaluarea capabilitatii tehnice si supravegherea laboratoarelor care efectueaza examinari distructive
Examinarile distructive care se efectueaza asupra materialelor utilizate la fabricarea si repararea instalatiilor si echipamentelor care fac obiectul prescriptiilor tehnice in vigoare, precum si incercarile mecanice necesare pentru autorizarea sudorilor se efectueaza numai in cadrul unor laboratoare evaluate si supravegheate conform prevederilor PT CR6 – 2010.
Domeniile de examinari distructive pentru care se evalueaza laboratoarele sunt urmatoarele:
1. Incercari mecanice (IM);
2. Incercari tehnologice (IT);
3. Analize chimice (AC)
4. Analize metalografice (AM)

5. Masurari de eforturi sub actiunea sarcinilor de incarcare (masurari tensometrice) – ME.

Verificarile tehnice in vederea evaluarii capabilitatii tehnice a laboratorului de examinari distructive sunt efectuate de catre un inspector de specialitate din cadrul ISCIR.
Dupa efectuarea verificarilor tehnice, rezultatele si concluziile acestora se consemneaza intr-un proces-verbal de verificare tehnica, care contine simbolurile domeniilor de examinari distructive evaluate, precum si detalii privind metodele de examinare si limitele de capabilitate din cadrul acestor domenii, iar copia acestui proces-verbal se inmaneaza persoanei juridice care a solicitat evaluarea.

 

Ing. Cristian Guta
cristianguta@yahoo.com

ARTICOLE DIN ACEEAŞI CATEGORIE

ADAUGĂ COMENTARII

Opinii

Licitatii

Reea Agency

Video